Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, joi, aprobarea bugetului Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), ceea ce permite reluarea plăților pentru sute de proiecte transferate din PNRR, inclusiv pentru apă-canal, insule ecologice și centre de aport voluntar, transmite MEDIAFAX.
„Ne bucurăm că astăzi avem în sfârșit bugetul AFM aprobat”, a declarat ministrul.
- articolul continuă mai jos -
Potrivit acesteia, proiectele mutate de pe PNRR pe AFM vor putea primi finanțările necesare pentru continuarea lucrărilor. Este vorba despre proiecte precum insule ecologice, centre de aport voluntar, platforme pentru gunoi de grajd și investiții în rețele de apă și canalizare.
Ministrul a spus că multe dintre șantiere au continuat lucrările, însă plățile nu puteau fi făcute până la aprobarea bugetului.









