Petroliere și nave de marfă în Golful Oman, din Strâmtoarea Ormuz, marți, 16 iunie 2026. Credit line: AP / AP / Profimedia
Iranul a anunțat miercuri că a ajuns la un acord cu Sultanatul Oman privind un nou traseu de tranzit pentru nave în Strâmtoarea Ormuz, rută strategică pentru comerțul mondial cu energie la care ambele țări sunt riverane și care se află în centrul tensiunilor cu Statele Unite, informează AFP.
„Coordonatele geografice ale traseului avut în vedere de cele două părți au fost aprobate”, a declarat Esmail Baghaei, purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, citat de agenția oficială de presă Irna.
El a precizat că cele două țări lucrează la o „declarație comună”, cu condiția ca „părțile terțe să nu împiedice procesul”.
De când au fost reluate ostilităților cu Statele Unite, la începutul lunii iulie, Iranul blochează de facto strategica strâmtoare a Ormuzului, prin care trecea înainte de război o cincime din comerțul mondial cu hidrocarburi.











