Televiziunea de stat iraniană a anunţat sâmbătă că ţări europene discută cu Teheranul pentru a obţine autorizaţii de traversare a Strâmtoarea Ormuz, o rută strategica pentru comerţul global cu petrol, blocată de la izbucnirea conflictului din Orientul Mijlociu, relatează AFP preluată de Agerpres.
„După trecerea navelor din ţări din Asia de Est, în special din China, Japonia şi Pakistan, am primit astăzi informaţii că europenii au început negocieri cu marina Gardienilor Revoluţiei” pentru a traversa strâmtoarea, a anunţat televiziunea de stat, fără a preciza despre ce ţări este vorba.
- articolul continuă mai jos -
Blocada iraniană a acestei rute maritime, prin care trece de obicei o cincime din producţia mondială de petrol, perturbă pieţele globale şi oferă Teheranului un avantaj strategic.
În această dimineaţă, şeful comisiei parlamentare pentru securitate naţională, Ebrahim Azizi, a indicat că ţara „a stabilit un mecanism profesional de gestionare a traficului” în Strâmtoarea Ormuz, care va fi în curând operaţional.











