Asociația ACCEPT afirmă, într-un comunicat transmis, miercuri, după adoptarea Legii integrității în Parlament, că recunoașterea relațiilor de familie nu poate funcționa într-un singur sens și cere Parlamentului să reglementeze și drepturile partenerilor, nu doar obligațiile acestora.

„Statul român face încă un pas prin care recunoaște realitatea familiilor de facto și viața de familie a cuplurilor necăsătorite, dar numai pentru a le impune obligații. Noua Lege a Integrității adoptată azi în Parlament extinde obligația declarării averilor și asupra partenerilor de viață ai persoanelor care ocupă funcții publice. Asociația ACCEPT atrage atenția asupra faptului că recunoașterea relațiilor de familie nu poate funcționa într-un singur sens și cere Parlamentului să reglementeze și drepturile partenerilor, nu doar obligațiile acestora.

- articolul continuă mai jos -

În România există sute de mii de familii de facto, care deși au construit o viață împreună, nu beneficiază de nici un fel de protecție în caz de boală, deces, drepturi patrimoniale, drepturi în caz de despărțire, drepturi succesorale, recunoașterea raporturilor de familie în fața instituțiilor, protecția partenerului vulnerabil din punct de vedere financiar sau protecția locuinței comune”, se arată în comunicat.