PNL va susține ca noua lege a integrității, care a trecut miercuri de Senat cu amendamentele propuse de PSD și AUR, să ajungă pe masa Curții Constituționale a României, a anunțat președintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean, după votul din plen.
„În cazul legii integrității, vom susține ca proiectul să treacă prin controlul de constituționalitate. Facem tot ce ține de noi pentru a avea o lege în acord cu Constituția României și pentru a nu rata jalonul din PNRR”, a afirmat Abrudean, într-un mesaj publicat pe pagina lui de Facebook.
El insistă ca social-democrații „să își asume întreaga responsabilitate”, în cazul în care, în urma proiectelor amendate și adoptate de Parlament în sesiunea extraordinară, România va fi penalizată sau nu va primi fondurile europene alocate din cauza modificărilor aduse.
„Zilele acestea s-a văzut foarte clar cine urmărește interesul României și cine se ocupă doar cu manevre și jocuri politice, indiferent de consecințe. Pentru PNL, miza a fost una singură: îndeplinirea jaloanelor din PNRR, protejarea investițiilor și a fiecărui euro care aparține României. Am votat și am apărat fiecare jalon, fiecare reformă pe care o avem prin Planul Național de Redresare și Reziliență”, a adăugat șeful Senatului.












