Designerul britanic John Galliano va fi protagonistul unei ample retrospective organizate de Costume Institute din cadrul Metropolitan Museum of Art din New York, începând din luna mai 2027. Expoziția, intitulată „John Galliano: Horizons”, va analiza atât contribuția sa la istoria modei, cât și controversele care i-au marcat cariera în urmă cu 15 ani, scrie The Guardian.
- articolul continuă mai jos -
Galliano este considerat unul dintre cei mai influenți designeri ai ultimelor patru decenii, însă în 2011 a fost concediat de la Dior după ce au devenit publice mai multe înregistrări în care făcea remarci antisemite și rasiste. Ulterior, un tribunal francez l-a condamnat și amendat pentru declarațiile sale.
Una dintre puținele retrospective dedicate unui designer în viață
Expoziția marchează un moment important atât pentru Galliano, cât și pentru Metropolitan Museum of Art. Va fi doar a treia retrospectivă solo dedicată unui designer aflat încă în viață și va fi inaugurată, ca în fiecare an, prin prestigioasa gală Met Gala.











