Diana Șoșoacă părăsește sediul Parchetului General și se adresează jurnaliștilor și susținătorilor prezenți, în București, 30 martie 2026. Inquam Photos / George Călin

Tribunalul Uniunii Europene a respins cererea eurodeputatei Diana Iovanovici Șoșoacă de suspendare a deciziei prin care Parlamentul European i-a ridicat parțial imunitatea parlamentară.

În Ordonanța pronunțată de vicepreședintele Tribunalului Uniunii Europene, Savvas Papasavvas, instanța a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru suspendarea temporară a executării deciziei Parlamentului European până la soluționarea procesului privind anularea acesteia și a respins cererea eurodeputatei, notează Agerpres.

Potrivit ordonanței, pronunțată la 16 iulie și disponibilă pe site-ul Curții de Justiție a Uniunii Europene (InfoCuria), Diana Iovanovici Șoșoacă a sesizat Tribunalul UE, la 7 mai 2026, prin două demersuri distincte: o acțiune prin care solicită anularea deciziei Parlamentului European și o cerere de suspendare a executării acesteia până la soluționarea procesului.

Acțiunea principală, prin care eurodeputata cere anularea deciziei Parlamentului European privind ridicarea parțială a imunității sale, va fi analizată separat și rămâne în curs de judecată.