Tribunalul Uniunii Europene, o instanță din sistemul Curții de Justiție a UE, a respins cererea prin care eurodeputata Diana Iovanovici Șoșoacă a solicitat suspendarea de la aplicare a hotărârii Parlamentului European de ridicare a imunității sale.

Diana Șoșoacă a invocat cinci motive pentru care care cere suspendarea hotărârii PE, dar toate au fost respinse de vicepreședintele Tribunalului UE, Savvas Papasavvas, ca neîntemeiate.

- articolul continuă mai jos -

Parlamentul European a hotărât, pe 28 aprilie 2026, ridicarea imunității parlamentare a Dianei Șoșooacă, la cererea autorităților române, pentru o serie de fapte presupus penale, comise în perioada 2021-2025. Faptele de care este acuzată includ agresarea unor jurnaliști italieni, în decembrie 2021, și pînă la o serie de declarații făcute atât în perioada în care era senator al României, cât și europarlmentar.

Parlamentul European a exclus de la ridicarea imunității o singură declarație făcută de Diana Șoșoacă, pe 11 februarie 2025, în plenul PE, considerând că a fost făcută în exercitarea mandatului său. Pentru toate celelalte declarații, Parlamentul European a considerat că nu au fost făcute în exercitarea mandatului de europarlamentar, așa că a dispus ridicarea imunității.