România este campioana scumpirilor la motorină din UE în ultimele șapte zile, cu un avans al prețurilor la pompă de 7,5%. Prețul carburanților în aceste zile este unul nemaiîntâlnit până acum în benzinăriile din România. Aceasta în condițiile în care au fost și țări unde carburanții s-au ieftinit, cum ar fi Irlanda, Slovenia și Italia. Care sunt explicațiile?
Motorina standard costă luni dimineață peste 10,5 lei în toate benzinăriile din țară: 10,57 lei la Petrom, 10,63 lei la OMV și Rompetrol și 10,83 lei la Lukoil, potrivit datelor din aplicația Monitorul Prețurilor la carburanți, analizate de HotNews.
Sortimentul diesel premium a depășit pragul de 11 lei: 11,34 lei la Petrom, 11,44 lei la Rompetrol și OMV și 11,63 la Lukoil.
Benzina costă 9,41 lei în stațiile Petrom, 9,47 lei la OMV, MOL și Rompetrol, iar benzina premium a ajuns să coste între 9,89 lei la Petrom și 10,04 la Rompetrol OMV și MOL.
„Explicația simplă ar fi că motorina s-a scumpit pe piețele internaționale. Într-adevăr, cotația motorinei mediteraneene a crescut cu 11,86% într-o singură săptămână. Numai că această explicație nu este suficientă”, potrivit unei analize a Asociației Energia Inteligentă.







