Marele alpinist Nirmal Purja este dat dispărut după ce o avalanșă a avut loc în nordul Pakistanului, informează L’Equipe. Alături de Purja se mai aflau alte nouă persoane.

„Clubul Alpin din Pakistan (ACP) a primit rapoarte deosebit de îngrijorătoare conform cărora o avalanşă a lovit o echipă de alpinişti pe Broad Peak (8.047 m) din Munţii Karakoram”.

- articolul continuă mai jos -

Expediția era condusă de Nirmal Purja. Conform sursei citate, alpiniștii dispăruți sunt din Pakistan, Oman, Statele Unite şi China.

Purja este o adevărată legendă în lumea alpiniștilor: a escaladat toate cele 14 vârfuri de 8.000 de metri în şase luni şi şase zile.