Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat în şedinţa de miercuri modul în care mai multe televiziuni de ştiri au relatat şi comentat un mesaj postat pe Facebook în limba maghiară de liderul UDMR Kelemen Hunor, în luna iunie, despre care membrii Consiliului au apreciat că a alimentat naraţiuni conspiraţioniste, potrivit Pagina de Media.

În atenţia CNA au fost emisiuni difuzate de Antena 3 CNN, B1 TV, România TV şi Realitatea Plus, în care moderatorii şi invitaţii au comentat mesajul lui Kelemen Hunor.

Potrivit sursei citate, unele posturi au afişat o traducere realizată cu Google Translate, iar altele au interpretat conţinutul mesajului prin afirmaţii fără legătură cu textul publicat. În cazul unei emisiuni, moderatorii au fost criticaţi pentru că au refuzat să comenteze postarea pe motiv că era scrisă în limba maghiară.

Membrii Consiliului au apreciat că, în cazul Antena 3 CNN, B1 TV şi România TV, derapajele din primele ediţii au fost corectate în emisiunile ulterioare, astfel că nu au fost formulate propuneri de sancţionare.

În schimb, analiza cazului Realitatea Plus a fost amânată deoarece reprezentantul televiziunii a lipsit de la şedinţă, iar Consiliul va relua discuţia într-o şedinţă viitoare.