Rusia a lansat la apă submarinul nuclear multifuncțional Ulianovsk, al șaselea din clasa modernizată Yasen-M (Proiect 885M), în cadrul unei ceremonii desfășurate la șantierul naval Sevmash din Severodvinsk, relatează Military Watch Magazine.
După finalizarea echipării și a testelor pe mare, nava urmează să intre în dotarea Marinei Militare Ruse, potrivit presei ruse.
- articolul continuă mai jos -
Submarinul intră acum în faza de echipare, urmând să efectueze teste la cheu și probe pe mare înainte de a fi predat oficial flotei. Constructorul estimează că livrarea va avea loc la sfârșitul anului viitor.
La ceremonia de lansare au participat comandantul-șef al Forțelor Navale Ruse, amiralul Aleksandr Moiseev, precum și reprezentanți ai industriei navale.












