Mai multe şcoli din judeţul Arad au fost nevoite să suplinească lipsa spaţiilor prin amenajarea unor săli de cursuri, laboratoare, biblioteci sau cabinete medicale în containere amplasate în curţile unităţilor de învăţământ, iar primăriile care deţin clădiri ce nu pot fi extinse vor investi în astfel de module şi în următorii ani, transmite Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) au transmis, la solicitarea Agerpres, că cele mai multe containere au fost amenajate în şcoli din municipiul Arad, astfel că tot mai puţini copii vor face cursuri după-amiaza.

„La Şcoala Gimnazială ‘Aurel Vlaicu’, există un corp cu patru săli de clasă funcţionale şi un corp, în curs amenajare, cu cinci săli de cursuri şi un laborator de informatică. Aici se va elimina aşa-numitul schimb 2, elevii nu vor mai face cursuri după-amiaza”, a precizat şeful IŞJ, Marius Gondor.

În municipiul Arad, sunt zece şcoli în care au fost amplasate containere, dar şi câteva grădiniţe, în care sunt amenajate nu doar săli de cursuri, ci şi laboratoare, biblioteci, săli de lectură, grupuri sanitare, cabinete medicale sau săli pentru servit masa.