Prefectul judeţului Arad, Mihai Paşca a declarat, miercuri, că în urma primelor cercetări în cazul elevului înjunghiat de cinci ori de un coleg de clasă, chiar în sala de cursuri, a existat un istoric de hărţuire şi inclusiv rapoarte de comportament agresiv, dar care „nu au produs efecte”, în timp ce unii colegi ştiau de cuţitul adus de agresor de acasă şi nu au spus nimic, transmite Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Prefectul a făcut declaraţii despre acest incident produs în 8 mai, în şcoala din Vinga, după ce instituţiile implicate în cercetări au tras primele concluzii.

Mihai Paşca a spus că că evenimentul a fost „deosebit de grav şi şocant”, cu atât mai mult cu cât s-a produs într-o sală de clasă, „acolo unde fiecare părinte ar trebui să îşi ştie copilul în deplină siguranţă”.

El a precizat că Prefectura verifică dacă instituţiile şi-au făcut datoria pentru a preveni atacul şi ce măsuri sunt luate pentru a se reduce riscul unor evenimente similare.