În esență, momentele în care se face apel la conflicte juridice de natură constituțională pentru a debloca o situaţie sau un moment tensionat al politicii sunt acelea de criză şi arată, de cele mai multe ori, eşecul compromisului şi al negocierii între actorii politici, scrie, într-un articol de opinie, jurnalista Ionela Gavril, specializată în Științe Politice.
Criza guvernamentală actuală pare a fi cea mai lungă pe dimensiunea desemnării unui nou premier, scurgându-se mai mult de o lună de la ultimele consultări formale între preşedinte şi partide (23 iunie) şi care nu s-au soldat cu vreo desemnare. În condițiile în care blocajul pare a fi insurmontabil, a fost vehiculată public inclusiv posibilitatea de sesizare a Curţii Constituţionale cu un eventual conflict juridic de natură constituțională între autorităţi.
Un instrument nu ideal, dar de luat în calcul pentru deblocarea crizei
Dacă perioadele 2009-2014 (23 de decizii) şi 2017-2019 (12 decizii) au fost unele dintre cele mai intense în privinţa frecvenţei cu care Curtea a fost sesizată cu astfel de conflicte pentru a arbitra tensiuni politice între autorităţi, în perioada 2021-2025, marcată de rotaţii politice la funcţia de prim-ministru, de coaliţii de guvernare între partidele mainstream şi de „stabilitate”, s-a solicitat arbitrajul Curţii Constituţionale într-o mult mai mică măsură (doar 4 decizii). Ceea ce arată că opţiunea pentru negociere şi compromis politic scade potenţialul de conflict.
