Psihologul Andreea Silvia Drăgan este în ultimul trimestru de sarcină. Alături de partenerul său, a decis să amâne aflarea sexului copilului, până după naștere. FOTO: Arhiva personală

Momentul ecografiei de după primul trimestru de sarcină vine cu multe emoții. Pe lângă toate celelalte informații medicale, părinții așteaptă nerăbdători și răspunsul la întrebarea: „E fetiță sau băiețel?”. Odată primit acest răspuns, totul pare să capete un alt ritm.

Se fac liste cu nume, se cumpără primele seturi de hăinuțe, se aleg pătuțul, landoul și culoarea pereților. Părinții își alintă deja bebelușul și îi spun pe nume. Își imaginează viața pe care o vor avea împreună, de la primii pași la prima bicicletă, și se întreabă cum va arăta, ce îi va plăcea și cu cine va semăna copilul lor.

Psihologul clinician Andreea-Silvia Drăgan, viitoare mamă aflată în ultimul trimestru de sarcină, a ales, împreună cu partenerul său, să nu afle răspunsul acestor întrebări până la naștere. Alegerea lor i-a surprins și pe medici, și pe cei din jur. Este o decizie destul de rar întâlnită, într-o lume în care aproape fiecare etapă a sarcinii poate fi aflată, planificată și relatată în social media.

Am vorbit cu Andreea, atât din perspectiva de părinte, cât și din cea de psiholog, despre atașamentul prenatal, nevoia de control în fața imprevizibilului, despre „copilul imaginat”, de care părinții se simt aproape, încă dinainte de a-l cunoaște. Cât despre decizia de a de lăsa surprinși în ziua în care își vor ține în brațe pentru prima dată copilul, aceasta mărturisește că și-a dorit ca aceste două momente – prima întâlnire și primul răspuns – să rămână împreună.