Sute de conversații purtate de utilizatori cu chatbotul Claude AI, dezvoltat de Anthropic, au fost accesibile public prin intermediul motoarelor de căutare, inclusiv Google, iar unele dintre acestea conțineau informații personale sau profesionale, relatează BBC.
Potrivit publicației, conversațiile puteau fi găsite folosind o căutare specifică, ceea ce a ridicat semne de întrebare privind modul în care au fost gestionate linkurile distribuite de utilizatori.
- articolul continuă mai jos -
Problema a fost remediată în cursul weekendului, iar jurnalele de conversații nu mai apar în prezent în rezultatele motoarelor de căutare.
Cu toate acestea, o parte dintre ele fuseseră deja arhivate și redistribuite pe internet înainte ca accesul să fie blocat.










