Metrorex are de plătit o despăgubire record pentru o bucureșteancă: 23.000 de euro. Foto simbol: B365.ro
Utilizatorii Terminalului Multimodal Străuleşti vor avea la dispoziţie, începând cu data de 1 august 2026, abonamentul săptămânal pentru parcare, în valoare de 100 de lei, informează Metrorex într-un comunicat de presă transmis, marţi, AGERPRES.
Potrivit sursei citate, noul abonament permite utilizarea nelimitată a parcării pe parcursul celor şapte zile de valabilitate şi reprezintă o opţiune convenabilă şi avantajoasă pentru navetişti şi pentru toţi cei care aleg să îşi continue deplasarea cu metroul.
660 de locuri de parcare
Terminalul Multimodal Străuleşti pune la dispoziţia publicului o infrastructură modernă, care integrează mai multe tipuri de transport şi facilitează mobilitatea urbană. Acesta oferă acces direct la reţeaua de metrou, la transportul public de suprafaţă şi la transportul preorăşenesc, precum şi 660 de locuri de parcare.







