Agenția din București este una dintre numai șase finaliste pentru titlul „Best Global Small SEO Agency” în cadrul unei competiții internaționale cu aproape 500 de nominalizări.
Agenția românească five elements digital a fost selectată pentru al șaselea an consecutiv pe lista scurtă a Global Search Awards, una dintre competițiile internaționale importante dedicate industriei de search marketing.
Ediția din 2026 reunește aproape 500 de nominalizări în zeci de categorii, înscrise de agenții, echipe interne și companii de tehnologie din întreaga lume. Competiția este deschisă profesioniștilor din 195 de țări și premiază performanța în SEO, publicitate în motoarele de căutare, content marketing, date și tehnologie.
În categoria Best Global Small SEO Agency, doar șase agenții au ajuns în finală în acest an. Una dintre ele este five elements digital, o companie fondată și dezvoltată la București.
Este a șasea nominalizare consecutivă a agenției în această categorie: șase participări, șase prezențe pe lista scurtă.







