Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că formațiunea politică pe care o conduce va vota proiectele de legi care se vor afla în dezbatere în sesiunea extraordinară a Parlamentului doar dacă „servesc interesului României și românilor”.
„Sesiunea extraordinară a Parlamentului trebuie să corecteze neputința și întârzierile nepermise ale actualei puteri în atragerea banilor din PNRR. Parlamentul trebuie să rezolve multe situații urgente ale românilor ce sunt ignorate de prim-ministrul demis.
- articolul continuă mai jos -
Românii ne-au trimis să-i reprezentăm. De aceea, PSD nu este un partid care spune „da” automat. Nu vom gira greșelile lui Bolojan și nici nu vom vota sub presiune.
PSD va vota după un singur criteriu: dacă servește sau nu interesului României și al românilor. Susținem reformele necesare, dar nu vom vota niciodată proiecte care slăbesc instituțiile statului, favorizează interese de partid sau îi pun pe români să plătească prețul incompetenței altora.







