Publicația ungară hang.hu arată că senatorul UDMR Lóránd Turós ar prelua prin achiziție de la Alamo Impex 97 SRL, 12 frecvențe radio în județele cu populație maghiară din Transilvania. Până la acest moment, Turós n-a răspuns solicitării G4Media, însă datele prezentate de publicația maghiară arată că CNA ar fi ținut o ședință săptămâna trecută, miercui, având pe ordinea de zi un proiect de licențiere care menționează schimbul de proprietate.
- articolul continuă mai jos -
Astfel, conform informării, compania Alamo Impex97 SRL – care deține cele 12 frecvențe radio – este deținută majoritar de organizația non-profit maghiară MMTK Kft, controlată de Radu Morar Nicoale (afacerist român care trăiește la Budapesta), care deține și mărcile online și tipărite ale celor mai valoroase mărci media din Transilvania: Krónika și Székelyho. Urmează ca acesta să vândă frecvențele radio senatorului UDMR Lóránd Turós. Înainte de acordarea autorizației, oficialii CNA l-au contactat online și pe directorul general al companiei din Târgu Mureș, István Szilárd Hompóth. Acesta a declarat că el însuși nu cunoaște motivele schimbării de proprietate și, mai mult, a aflat despre aceasta abia cu o zi înainte de ședință. De asemenea, a spus că actele de cumpărare și vânzare a companiei vor fi semnate abia după primirea autorizației autorității media.








