Sindicatul Unit TAROM (SUT) solicită public tuturor instituţiilor competente să verifice cu maximă seriozitate legalitatea deciziilor adoptate şi modul în care au fost respectate principiile guvernanţei corporative şi ale utilizării fondurilor publice, transmite Agerpres.

Într-o scrisoare deschisă, SUT a informat că în perioada următoare va sesiza instituţiile competente şi, acolo unde analiza documentelor va indica posibile încălcări ale legii, va formula sesizări către autorităţile abilitate, pentru ca toate aspectele semnalate să fie verificate independent şi imparţial.

- articolul continuă mai jos -

Sindicatul Unit TAROM consideră că ceea ce se întâmplă la Compania Naţională TAROM depăşeşte cu mult limitele unei simple decizii administrative. „TAROM nu este doar o companie de stat. Este transportatorul aerian naţional al României. Este o companie care a purtat timp de peste şapte decenii drapelul României pe aeroporturile lumii şi care continuă să fie construită, zi de zi, prin munca oamenilor care îşi fac profesia cu responsabilitate şi devotament. Tocmai de aceea, fiecare decizie luată la vârful companiei trebuie să respecte legea, să fie transparentă şi să poată fi explicată atât angajaţilor, cât şi cetăţenilor care, în cele din urmă, susţin această companie”, se arată în document.