Proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pentru 2026 al ROMATSA prevede un profit în valoare de 45,26 milioane de lei, în procent de 48,11% faţă de rezultatul brut realizat anul trecut, care s-a ridicat la 94,072 milioane de lei, după ce regia a inclus unele prognoze şi ipoteze actualizate de trafic şi inflaţie, transmite Agerpres.
Potrivit Instrumentului de motivare ce însoţeşte proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2026 al Regiei Autonome „Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian – ROMATSA”, lansat în consultare publică, veniturile totale în valoare de 2,029 miliarde lei au fost estimate în creştere cu 5,47% faţă de nivelul realizat la data de 31.12.2025. În structură, veniturile totale cuprind: veniturile din exploatare, prognozate la 2,025 miliarde lei, cu o pondere de 99,80% în veniturile totale, şi veniturile financiare, de 4 milioane lei, cu o pondere de 0,20% în veniturile totale.
- articolul continuă mai jos -
Veniturile din exploatare au fost estimate în creştere cu 6,11% faţă de nivelul realizat al acestora la data de 31.12.2025. Veniturile din serviciile navigaţie aeriană reglementate, în sumă de 1,975 miliarde lei, cu o pondere de 97,57% în total venituri de exploatare, au fost estimate în creştere cu 6,06%, ca urmare a creşterii traficului aerian, precum şi a evoluţiei tarifelor unitare.







