Dronele care se îndreaptă spre teritoriul României trebuie doborâte imediat ce sunt depistate de radare, chiar şi înainte de a intra în spaţiul aerian românesc, spune fostul ambasador al SUA la Bucureşti, Adrian Zuckerman, într-un interviu pentru publicul HotNews. Fostul diplomat crede că „aliații, inclusiv America, trebuie să se unească și să fie pe aceeași undă împotriva acestui imperiu rău”, cum numește el Rusia.

Adrian Zuckerman a fost ambasadorul SUA la București din decembrie 2019 până în ianuarie 2021. El a fost nominalizat de Donald Trump, în primul său mandat.

Un pilot român al unui avion F16 a doborât, vineri, o dronă, în judeţul Buzău, a anunţat preşedintele Nicuşor Dan.

Este pentru prima dată când militarii români doboară o dronă pe teritoriul ţării. Incidentul vine la aproape două luni după ce o dronă rusească a căzut pe un bloc din Galați.

Adrian Zuckerman crede că NATO poate avea o reacţie mai dură după ce o dronă a fost doborâtă, vineri, în județul Buzău, în apropiere de localitatea Padina, într-o zonă nelocuită.