Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că Statele Unite vor începe să folosească activele iraniene înghețate aflate sub controlul Washingtonului pentru a despăgubi proprietarii navelor și ai mărfurilor avariate în urma atacurilor Iranului din zona Golfului, transmite Mediafax.
Într-o postare publicată pe platforma Truth Social, Trump a transmis că măsura se aplică „până la noi ordine”.
- articolul continuă mai jos -
„Vă rog să considerați această declarație drept o notificare oficială că, începând din acest moment și până la noi ordine, toate pagubele provocate navelor, mărfurilor sau oricăror bunuri conexe vor fi plătite din banii Iranului pe care Statele Unite îi dețin și îi controlează”, a scris liderul de la Casa Albă.
Anunțul lui Trump vine pe fondul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu și al atacurilor asupra transportului maritim din două dintre cele mai importante rute comerciale din lume. Joi, rebelii houthi din Yemen, susținuți de Iran, au revendicat atacuri asupra unor petroliere saudite în Marea Roșie, în apropierea strâmtorii Bab el-Mandeb, iar administrația americană acuză Teheranul că este responsabil pentru acțiunile aliaților săi regionali.








