Oameni pe stradă în București , Foto: lcv / Alamy / Alamy / Profimedia

Numai patru din zece persoane juridice active la sfârșitul anului trecut au declarat angajați în cadrul raportărilor anuale către ANAF, iar din totalul de 1.297.596 de firme înregistrate la RECOM la 31 decembrie 2025, circa 900.000 au depus bilanțuri, potrivit unei analize realizată de ICAP CRIF, companie care activează pe piața soluțiilor de risc de credit și informații de afaceri.

Astfel, peste 570.000 de firme active, adică 44% din totalul înregistrat de RECOM, au declarat angajați în 2025, iar din acestea, aproximativ 44.000 au declarat „zero angajați”, în timp ce toate celelalte firme care au depus bilanț (până la 900.000) nu au declarat nimic la capitolul „angajați”.

„Este perfect legal ca în România o firmă să nu aibă salariați, ci numai acționar sau acționari, respectiv administrator. O analiză a acestor companii poate releva însă tendințe interesante pentru mediul antreprenorial din România”, explică Theodoros Polydoros, Director Executiv, ICAP CRIF.

Pe de altă parte, cele aproximativ 526.000 de firme care au declarat cel puțin un angajat în bilanțul pe 2025 au raportat, cumulat, 3,88 milioane de salariați. Spre comparație, la finalul lunii septembrie, în România erau înregistrați 5,68 milioane salariați, potrivit Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.