Militanți houthi la Sanaa Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Gruparea Houthi, aliată a Iranului, a afirmat joi că a atacat două petroliere saudite în cadrul blocajului său naval contra Arabiei Saudite, amenințând că va crea un al doilea punct de strangulare a aprovizionării mondiale cu petrol, pe lângă închiderea aproape totală a Strâmtorii Ormuz de către Iran, transmite Reuters.
Militanții cu baza în Yemen, care controlează zone din apropierea Strâmtorii Bab el-Mandeb, situată la capătul opus al Peninsulei Arabe față de Strâmtoarea Ormuz, au anunțat luni că impun un blocaj naval asupra Arabiei Saudite, într-o acțiune pe care unii analiști au considerat-o o mișcare tactică a Iranului în războiul cu SUA.
Chiar și înainte de noile amenințări la adresa traficului maritim din Marea Roșie, blocada aproape totală a Strâmtorii Ormuz impusă de Iran a alimentat inflația la nivel mondial, determinând creșterea prețurilor petrolului.
Cel puţin nouă nave comerciale au făcut cale întoarsă în apropierea strâmtorii Bab el-Mandeb sau în Marea Roşie după ameninţarea rebelilor houthi de a impune o blocadă maritimă asupra Arabiei Saudite, potrivit datelor de monitorizare maritimă.













