Constructorul tronsonului Chiribiş – Biharia (28,55 km) al Autostrăzii Transilvania susţine că lucrările se desfăşoară înaintea graficului, mobilizarea din şantier este una dintre cele mai ample din ultimii ani şi că ar putea fi dat în folosinţă, eventual ca drum naţional, chiar din luna decembrie a acestui an, ca şi celălalt tronson, Chiribiş – Suplacu de Barcău, executat de o altă firmă, transmite Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Lucrările pe tronsonul Chiribiş – Biharia, având o lungime de 28,55 km, sunt realizate de asocierea Precon Transilvania SRL – Citadina 98 SA, companii din grupul Selina, reprezentată de Beniamin Rus. Lotul are termen contractual de finalizare în mai 2027, însă ritmul actual al lucrărilor permite scenariul unei deschideri anticipate în decembrie 2026, cu aproximativ cinci luni înaintea termenului contractual.

Constructorul Beniamin Rus a precizat că există posibilitatea deschiderii traficului pe tronsonul aflat în lucru, înainte de finalizarea tuturor lucrărilor, însă această variantă nu este încă o decizie oficială.

„Deschiderea ca drum naţional este, deocamdată, doar în capul meu. Adică ce ar presupune asta? Să nu punem ultimul strat acolo unde considerăm că mai sunt necesare tasări şi compactări, iar peste un an să turnăm şi acel strat final şi să facem marcajele. Dar o să vedem. Sâmbătă avem vizita pe şantier a directorului de la CNIR, împreună cu secretarul de stat Cosma, pentru a constata stadiul lucrărilor. Să vedem ce vom hotărî până la urmă”, a declarat, pentru AGERPRES, Beniamin Rus.