Statele Unite și China intenționează să organizeze în luna septembrie o rundă de discuții dedicate inteligenței artificiale, în cadrul eforturilor de a gestiona riscurile asociate dezvoltării accelerate a tehnologiilor AI, au declarat pentru Reuters cinci surse familiarizate cu subiectul, relatează Reuters.

Potrivit acestora, întâlnirea este unul dintre rezultatele importante ale summitului dintre președinții Donald Trump și Xi Jinping desfășurat în luna mai și ar urma să aibă loc înaintea vizitei oficiale pe care liderul chinez este așteptat să o efectueze în Statele Unite pe 24 septembrie.

- articolul continuă mai jos -

Sursele au precizat că data exactă a reuniunii nu a fost încă stabilită, iar detaliile privind organizarea acesteia se află într-un stadiu incipient.

Discuțiile ar avea ca obiectiv principal reducerea riscurilor generate de modelele de inteligență artificială tot mai performante dezvoltate de cele două mari puteri.