Aexander Dobrindt, ministrul german de Interne. Foto: BERND VON JUTRCZENKA / AFP / Profimedia
Germania își ridică nivelul de alertă de securitate de la „nivel de amenințare abstract” la „nivel ridicat de amenințare”, a declarat ministrul de Interne al țării, Alexander Dobrindt, într-un interviu pentru un ziar german, citat de Reuters.
„Aceasta înseamnă că, în Germania, trebuie să se țină seama în permanență de riscul unor atacuri”, a declarat el, potrivit publicației Welt am Sonntag.
„Planurile de atacuri împotriva țării noastre sunt clar identificabile”, a spus Dobrindt.
Înaltul oficial a spus că motivul o reprezintă riscurile la adresa infrastructurii, a persoanelor și a instituțiilor germane. Ministerul de Interne nu a răspuns imediat la o solicitare de detalii suplimentare privind aceste riscuri.














