În drum spre Kiev, președintele României Nicușor Dan a acordat un interviu pentru Observator-Antena1, fiind chestionat despre numirea șefilor de servicii secrete. În opinia șefului statului, numirea unui civil la șefia serviciilor secrete „nu e o chestiune așa de importantă”. În același timp, Nicușor Dan recunoaște că problema numirii noilor șefi de servicii nu va putea fi soluționată, până când nu va exista din nou o majoritate parlamentară.
- articolul continuă mai jos -
„Aici este o chestiune la fel de grea ca formarea noului guvern (despre problema numirii șefilor de servicii – n.red), pentru că necesită o majoritate parlamentară. În timpul ăsta am avut de lucrat cu serviciile. Dacă vorbim de SIE, ei mă ajută să îmi iau deciziile pe zona externă. Dacă vorbim de SRI, sunt fel de fel de chestiuni, inclusiv care țin de nefuncționarea unor instituții, chiar de corupție, de zone de interese. Nu cred că a avea un șef civil e o chestiune așa de importantă”, a comentat Nicușor Dan.
În același timp, șeful statului lasă se se înțeleagă că nu e mulțumit de prestația acestor servicii. „Ce văd important la servicii este, ca și în alte părți ale administrației, că e aceeași rutină în anumite zone, aceeași rutină și delăsare care nu sunt în acord cu lumea reală”. Citește și AICI






