Partidul Laburist are de vineri un nou lider, iar Marea Britanie va avea în curând un nou prim-ministru, în persoana politicianului Andy Burnham, care își propune să „distribuie puterea” de la centru spre regiuni, potrivit Reuters.
Andy Burnham a fost ales vineri lider al Partidului Laburist, aflat la guvernare în Marea Britanie, ultimul pas înainte de a deveni al șaptelea prim-ministru al țării în ultimul deceniu, cu o misiune foarte clară de a contracara ascensiunea partidului Reform UK, aflat pe primul loc în sondaje.
În cadrul unei „conferințe speciale” desfășurate vineri, Burnham a declarat că este pregătit să preia puterea și că va depune eforturi pentru a oferi speranță oamenilor din „locurile uitate de pretutindeni”.
Avertizând că aceasta este ultima șansă a Partidului Laburist de a-și schimba soarta, fostul primar al Greater Manchester a promis să distribuie puterea departe de Westminster, centrul politicii britanice, către regiunile țării și să conducă o echipă „unită” pentru a aduce schimbarea pe care țara „o așteaptă cu nerăbdare”.
„Suntem uniți și punem puterea care decurge din această unitate în slujba oamenilor și a locurilor care au așteptat prea mult ca politica să le redea speranța”, a declarat el în fața unei săli pline de parlamentari laburiști și de funcționari ai partidului.











