Detașamentul de pompieri Brăila a intervenit joi pentru limitarea și lichidarea unui incendiu la acoperișul supermarketului Kaufland de pe bulevardul Dorobanților din municipiu.

„Nu s-au înregistrat victime. Se deplasează 4 ASAS, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD. Au fost evacuate persoanele din interiorul magazinului – clienți și angajați”, au precizat reprezentanții ISU Brăila.

- articolul continuă mai jos -

La ora 15.22, incendiul a fost lichidat. Au ars aproximativ 30 de metri pătrați. de hidroizolație a acoperisului din zona tehnică a magazinului.

Se lucrează în prezent pentru înlaturarea efectelor negative ale incendiului. La fața locului, în sprijinul echipajelor de intervenție au fost echipaje de la IPJ, IJJ și SAJ Brăila.