Pompierii militari braşoveni intervin, sâmbătă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o turnătorie situată la ieşirea din municipiul Codlea către localitatea Hălchiu, focul manifestându-se la instalaţia de tubulatură, cu risc de extindere la hala de producţie, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, transmite Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

„La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la tubulatura interioară şi exterioară a instalaţiei, existând posibilitatea de propagare către hala de producţie. În prezent, ard filtrele din interiorul tubulaturii exterioare”, a transmis ISU Braşov.

Pentru gestionarea intervenţiei au fost mobilizate trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autoscară, o autocisternă, autospeciala pentru transport roboţi, un echipaj SMURD, precum şi personal din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Codlea.

Echipajele de intervenţie acţionează pentru răcirea instalaţiilor afectate şi pentru limitarea extinderii incendiului către hala de producţie.