În 1995, am publicat un text în „România literară”, introdus apoi în ediția definitivă a volumului „Apel către lichele”. Titlul său: Meditație despre gunoaie. Cred că este cel mai puternic și mai adevărat text pe care l-am scris vreodată. Mi-am adus aminte de el uitându-mă la o dezbatere de pe Digi 24 despre criza politică a României și despre „marginea prăpastiei”, scrie filosoful Gabriel Liiceanu, într-un text publicat astăzi de Hotnews.
Dar, în afara titlului, conținutul textului îmi dispăruse cu desăvârșire din minte. Am scos volumul din bibliotecă și am recitit meditația mea desprinsă parcă din altă viață. Ceea ce m-a izbit în cel mai înalt grad a fost forța ei metaforică și actualitatea pe care a redobândit-o după trei decenii. Iată de ce am crezut că republicarea ei pe „Contributors” ar fi oportună.
În timp ce reciteam întregul, mi-a apărut în fața ochilor silueta lui Grindeanu deversând în ograda României tot gunoiul strâns în pubelele PSD-ului și ale aliaților săi de pasaj, începând de la descălecarea lui Iliescu în decembrie 1989 la cârma țării și până azi. Poate că astăzi titlul mai potrivit ar fi Unde ne sunt gunoierii?, mi-am zis.
Să nu disperăm. Ei sunt și vor fi împinși în scenă potrivit celei mai înalte legi a istoriei: legea noului care acționează când te aștepți mai puțin.
