Dragos Pîslaru, conferință de presă, 25 mai 2026. FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a reacționat miercuri după ce DIICOT l-a ironizat într-o postare pe Facebook, pe fondul disputei declanșate după descinderile procurorilor în cazul azilelor ilegale din Bihor. Pîslaru a transmis că atunci când sunt implicați oameni vulnerabili și bolnavi, „nu este deloc de glumă” și că „o mai bună colaborare a instituțiilor statului ar fi mult mai oportună și apreciată”.
„Am văzut “ironia” din postarea DIICOT. În general apreciez umorul și în alte condiții ar fi putut fi ceva amuzant. Însă atunci când este vorba de oameni vulnerabili și bolnavi mutați de urgență dis-de-dimineață, nu este deloc de glumă și cred că o mai bună colaborare a instituțiilor statului ar fi mult mai oportună și apreciată”, a spus Pîslaru.
„Propunerea mea rămâne aceea de a avea un protocol de colaborare instituțională care să pună pe primul loc sănătatea și bunăstarea oamenilor vulnerabili afectați de astfel de acțiuni. În absența unui astfel de protocol, viața oamenilor este pusă în pericol, iar prioritatea noastră principală trebuie să fie viața oamenilor”, a continuat ministrul interimar al Muncii.







