Dragos Pislaru / Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, este ținta ironiilor DIICOT pe Facebook. Postarea instituției referitor la perchezițiile făcute miercuri la Casa de Pensii din București este însoțită de o fotografie ironică cu trimitere la faptul că Pîslaru a fost nemulțumit că nu a fost anunțat de acțiunea procurorilor în cazul azilului ilegal al lui Viorel Pașca.

„Astăzi suntem și la Casa de Pensii. Scuze că nu am anunțat înainte!”, au scris cei de la DIICOT pe fotografia generată cu inteligența artificială, așa cum apare precizat în postare.

După descinderile de la Bihor, Dragoș Pîslaru a revocat-o pe șefa Autorității Naționale pentru Persoane cu Dizabilități, Alexandra Zară, invocând că nu a fost informat înainte de acțiunea DIICOT.

Pîslaru a revenit apoi cu noi declarații și a acuzat-o pe Zară că este o „sinecuristă PSD” și ocupa funcția de președintă a ANPDPD „numai din considerente politice”.