Ungaria trebuie să reconstruiască încrederea aliaților săi și vom închide ușa în faţa Rusiei, a declarat ministrul ungar al apărării, Romulusz Ruszin-Szendi, la o dezbatere care a avut loc în cadrul conferinței Budapest Energy and Strategy Talks, organizată de Institutul „Echilibru”, potrivit Agenției de presă Rador, care preia Telex și Nepszava.

Întrebat despre prioritățile sale în domeniul apărării, ministrul a spus: cel mai important este viziunea, dar pentru ca noul guvern să construiască o strategie, „trebuie să observe și interesele și valorile națiunii și ale aliaților”.

Potrivit ministrului Romulusz Ruszin-Szendi, interesele Ungariei coincid cu cele ale aliaților săi, însă trebuie reconstruită încrederea cu ei. Prin urmare, unul dintre primii pași ai noului guvern a fost să își ceară scuze unor aliați, cum ar fi, de exemplu, Finlanda, a căror aderare la NATO a fost amânată de guvernul Orbán.

- articolul continuă mai jos -

Ca militar, a considerat inacceptabilă abordarea Cabinetului anterior în această privință, a subliniat Romulusz Ruszin-Szendi, care a precizat: Serviciile secrete rusești „au încercat să intre pe ușa din spate”.