O echipă de cercetători din China a dezvoltat un dispozitiv inovator destinat persoanelor cu deficiențe de auz, care nu se limitează la transmiterea sunetelor către creier, ci le procesează într-un mod asemănător sistemului auditiv natural.

Potrivit agenției Xinhua, tehnologia reprezintă o premieră și ar putea deschide noi perspective în tratarea anumitor forme de surditate.

- articolul continuă mai jos -

Dispozitivul a fost creat de cercetători de la Universitatea Nankai din Tianjin și propune o abordare diferită față de implanturile cohleare utilizate în prezent.

Rezultatele cercetării au fost publicate la începutul lunii iulie în revista științifică Nature Materials.