Persoanele care frecventează în mod regulat muzeele, teatrele, concertele și cinematografele ar putea face mai mult decât să se distreze, transmite Mediafax. Un nou studiu sugerează că aceste activități culturale sunt asociate cu o vârstă fiziologică mai tânără.

Rezultatele studiului vin să completeze dovezile tot mai numeroase conform cărora menținerea unei vieți active din punct de vedere social și cultural ar putea juca un rol important în îmbătrânirea sănătoasă.

- articolul continuă mai jos -

Toată lumea îmbătrânește, dar ritmul în care organismul îmbătrânește poate varia de la o persoană la alta, explică ScienceDaily.

Vârsta fiziologică reflectă cât de bine funcționează organismul și poate diferi de vârsta cronologică, care reprezintă pur și simplu numărul de ani pe care o persoană i-a trăit.