Atac rusesc asupra Kievului, Ucraina, pe 11 iulie 2026. FOTO: Yevhen Kotenko / Zuma Press / Profimedia
Forțele ruse au lansat un nou „baraj” de drone și rachete balistice asupra Kievului, marți dimineață, acesta fiind al cincilea atac de acest fel asupra capitalei ucrainene doar în luna iulie, pe fondul intensificării bombardamentelor aeriene ale Moscovei împotriva Ucrainei, scrie Reuters.
Președintele Volodimir Zelenski a afirmat că atacurile au avariat 16 obiective din capitală, printre care o școală și o clădire de birouri, în timp ce autoritățile locale au semnalat mai multe incendii în întregul oraș.
Rusia a vizat, de asemenea, infrastructura critică din centrul și sudul Ucrainei, a spus Zelenski, adăugând că atacurile au rănit șapte persoane în regiunea Harkov din estul Ucrainei și trei în regiunea Cernihiv din nord.
„Noaptea trecută, rușii au lansat 135 de drone și 10 rachete de diferite tipuri, majoritatea balistice, împotriva orașelor și comunităților noastre”, a afirmat Zelenski, într-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare X.







