Forțele ruse au lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă un atac aerian asupra Ucrainei cu două rachete ghidate Kh-59/69 și 157 de drone de atac și de diversiune, inclusiv în regiunea Odesa, de la granița cu România, anunță Mediafax.

Conform bilanțului preliminar al Forțelor Aeriene ale Ucrainei, sistemele de apărare aeriană au interceptat sau neutralizat o rachetă ghidată Kh-59/69 și 127 de drone de tip Shahed, Gerbera, Italmas, precum și alte tipuri de aparate fără pilot, în nordul, sudul, estul și centrul țării.

- articolul continuă mai jos -

Potrivit autorităților ucrainene, au fost înregistrate lovituri ale 26 de drone în nouă locații, iar fragmente provenite de la aparate doborâte au căzut în alte patru locații. Forțele Aeriene au precizat că cea de-a doua rachetă Kh-59 nu și-a atins ținta.

Armata ucraineană a precizat că atacul a continuat și după publicarea bilanțului și a emis, pe parcursul dimineții, o serie de alerte privind evoluția dronelor și lansarea de bombe aeriene ghidate asupra mai multor regiuni.