Peste 200 de economiști, inclusiv 16 laureați ai Premiului Nobel și economiștii-șefi ai OpenAI și Anthropic, avertizează, într-o declarație comună, că nu există încă instrumentele necesare pentru a evalua impactul pe care inteligența artificială îl va avea asupra economiei și pieței muncii, transmite Mediafax.
Declarația, intitulată We Must Act Now („Trebuie să acționăm acum”), a fost publicată luni și avertizează că evoluția rapidă a inteligenței artificiale ar putea produce, în următorul deceniu, o transformare economică fără precedent, chiar mai amplă decât Revoluția Industrială, dar într-un interval de timp mult mai scurt.
- articolul continuă mai jos -
Potrivit Fortune, printre semnatari se numără Anton Korinek, profesor de economie la Universitatea Virginia, Michael Spence, laureat al Premiului Nobel, Daron Acemoglu (MIT), Erik Brynjolfsson (Universitatea Stanford), precum și economiștii-șefi ai OpenAI și Anthropic.
Semnatarii declarației avertizează că inteligența artificială poate genera atât creșteri importante ale nivelului de trai și ale productivității, cât și riscuri majore, inclusiv înlocuirea unui număr mare de locuri de muncă. „Conducem prin ceață și este extraordinar de dificil să anticipăm ce se va întâmpla în continuare”, a declarat Anton Korinek, descriind nivelul ridicat de incertitudine privind efectele economice ale AI.















