Aflat în direct la Digi24, liderul USR, Dominic Fritz, a fost întrebat câte șanse acordă posibilității ca un guvern să fie trecut odată cu sesiunea extraordinară pentru proiectele din PNRR, anunță Mediafax.
„Zero. Păi de unde să vină un guvern? De unde să vină această majoritate?”, a întrebat retoric Dominic Fritz.
Vorbind despre criza politică, Dominic Fritz a declarat că „este nevoie să ieșim din acest blocaj”, însă a subliniat că „trebuie să pornim de la ideea de bază că nu mai este posibil un guvern majoritar”.
- articolul continuă mai jos -
„Deci singura șansă pentru un guvern real este un guvern minoritar și tocmai de aceea USR a venit cu această soluție foarte matură, foarte pragmatică, să avem două guverne minoritare. Întâi unul de centru-dreaptă, PNL-USR-UDMR și apoi un guvern minoritar PSD”, a declarat Fritz.






