Președintele USR, Dominic Fritz, a lansat un atac dur la adresa liderilor PSD și AUR, acuzându-i că folosesc un limbaj violent și manifestări de bucurie excesivă pentru a masca „teama de o Românie funcțională”. El spune că în situația în care partidele nu vor ajunge la o înțelegere pentru a forma o majoritate, atunci poate ”e momentul să-i lăsăm pe români să decidă”.
- articolul continuă mai jos -
Reacția liderului USR vine după ce în spațiul public au apărut declarații jignitoare la adresa partidului.
Dominic Fritz a taxat discursul agresiv al partidelor pe care le consideră „un paravan pentru propria lăcomie”. Acesta a făcut referire directă la afirmațiile unui lider suveranist care a comparat USR cu un „virus” și la dezvăluirile secretarului general al PSD, conform cărora ideea scoaterii USR din guvern a fost primită în ședințele de partid cu „aplauze și bucurii ca și când dăduse România gol la Mondiale”.
„Ura PSD-AUR față de USR este, în realitate, frică de ceea ce USR reprezintă: o Românie dreaptă și funcțională pentru milioanele de români care muncesc cinstit, fără pile și fără privilegii”, a scris Fritz pe pagina sa de Facebook.







