Liderul AUR, George Simion, a indicat luni că o soluție pentru deblocarea crizei politice și guvernamentale din România o poate reprezenta o colaborare între formațiunea lui și Partidul Social Democrat (PSD). De asemenea, el a indicat un prim pas în vederea deblocării.

Conform lui Simion, dacă PSD are preşedinţia Camerei Deputaţilor, atunci ar fi normal ca AUR, al doilea partid parlamentar al ţării, să dea preşedinţia Senatului.

De asemenea, președintele AUR a reiterat că nu va vota un guvern din care partidul său nu va face parte.

„Nu putem vota orice guvern, pentru că au făcut foarte multe pagube, unele ireversibile pentru România cei din așa zisa coaliție proeuropeană. Nu o să spun acum, dar o să detaliem săptămâna viitoare. Nicușor Dan, astăzi m-aș fi așteptat să îi ceară demisia lui Ilie Bolojan. Sunt 70 de zile de când parlamentul l-a demis. E o umilință la adresa noastră. Votăm doar un guvern din care face parte AUR”, a declarat George Simion, la Gândul.

„Ar fi normal pentru al doilea partid, dacă PSD are preşedinţia Camerei Deputaţilor, ca AUR, ca al doilea partid al ţării, să dea preşedinţia Senatului. (…) Dacă PSD, în vreun fel, îşi doreşte o colaborare cu noi şi să scape de Ilie Bolojan, soluţia primă, un prim pas dacă se doreşte deblocarea – aşa am auzit de la dl. Grindeanu, că era foarte maleabil astăzi – ar fi ca al doilea partid din Parlament să primească conducerea uneia dintre cele două Camere şi să nu îl mai lase pe Mircea Abrudean, omul lui Ilie Bolojan, preşedinte la Senat. Printr-un vot al majorităţii parlamentare, majoritate care poate fi constituită din parlamentarii AUR şi parlamentarii PSD, putem desemna un alt preşedinte la conducerea Senatului”, a adăugat liderul Alianței pentru Unirea Românilor, în emisiunea lui Ionuț Cristache, difuzată pe Youtube.