Dacă pentru generațiile anterioare ale propriei versiuni Duster Nissan folosea numele Terrano, de data aceasta pentru derivatul din Duster 3 compania japoneză a preferat un nume nou, care să schimbe percepția față de modelul pe care îl va produce Renault Group și se va vinde pe piețele internaționale.
Nissan a prezentat în premieră noul SUV Tekton, care marchează nașterea celei de-a treia generații de SUV-uri Duster cu siglă Nissan. SUV-ul va fi fabricat de Renault în uzina din Chennai, pe care a preluat-o integral, pe aceleași linii de fabricație cu Duster și va avea un nivel ridicat al calității, similar cu SUV-ul franco-român.
Nissan a anunțat în urmă cu aproape doi ani că pregătește lansarea a trei mode noi, produse în India, în parteneriat cu Renault. Mașinile sunt, de fapt, reinterpretări ale modelelor Renault și Dacia, respectiv Duster, Bigster și Triber.
Strategia „One Car, One World” anunțată atunci de Nissan țintea vânzări de peste 100.000 de vehicule bazate pe cele trei noi modele, atât pe piața din India, cât și pe celelalte piețe în care aceste mașini vor fi exportate, în configurații cu volan pe stânga și pe dreapta.
Citește mai mult pe Profit.ro









