Plajă din Vieste, Puglia, Italia. Sursa foto: Danilo Mongiello | Dreamstime.com
Cazul unei turiste care a fost mustrată de angajații unei plaje private din Puglia, după ce a venit cu un sendvișuri făcute de acasă, a reaprins dezbaterea despre stațiunile de pe coasta Italiei și prețurile serviciilor pe care le oferă, conform unui reportaj The Guardian.
Episodul a avut loc la Vieste, în peninsula Gargano, unde o femeie, care plătise pentru șezlonguri și umbrelă, a introdus pe ascuns șendvișuri făcute acasă pentru ea și cei doi copii ai săi. La nivel național nu există o lege care să interzică o astfel de practică, însă concesionarii de plaje își stabilesc uneori propriile politici, așa cum s-a întâmplat și în acest caz.
Luca Pernice, jurnalist la Corriere della Sera, care se afla întâmplător pe aceeași plajă, a explicat că femeia, pe nume Rosaria, ascunsese sandvișurile în geantă.
Când s-a făcut ora prânzului, ea și-a sfătuit fiul să mănânce mai aproape de mare, departe de ochii curioși ai personalului. Totuși, copilul a fost observat, iar femeii i s-a atras atenția că locația interzice mâncarea adusă la pachet.











