Împărăteasa Masako, împăratul Naruhito și fiica lor, prințesa Aiko, FOTO: Yudai Kato / Jiji Press Photo / Profimedia

Camera inferioară a parlamentului Japoniei a adoptat vineri un proiect de lege ce vizează să răspundă unei crize iminente de succesiune imperială, dat fiind că monarhia mai numără doar un singur tânăr moștenitor în virtutea regulii de succesiune strict masculină, informează agenția AFP, citată de Agerpres.

Viitorul familiei imperiale depinde în condițiile actuale de prințul Hisahito, nepotul de frate, în vârstă de 19 ani, al împăratului Naruhito. Succesiunea multiseculară ar fi întreruptă dacă el nu va avea un copil de sex masculin.

Legea privitoare la Casa imperială japoneză, în vigoare din 1947, nu autorizează accederea femeilor la tron.

Textul adoptat vineri vizează modificarea acestei legi, permițând familiei imperiale să adopte din ramuri îndepărtate ale sale membri masculini în vârstă de peste 15 ani și autorizând femeile să își păstreze statutul regal chiar dacă se căsătoresc cu cineva din afara familiei.