Emiratele Arabe Unite au înregistrat în luna iunie cea mai ridicată producție de petrol din istoria lor, potrivit estimărilor Agenției Internațională pentru Energie (AIE), citate de Reuters.

Creșterea vine la doar câteva săptămâni după retragerea țării din alianța OPEC+, semnalând intenția Abu Dhabiului de a valorifica investițiile masive făcute în ultimii ani pentru a câștiga cotă de piață pe plan internațional.

- articolul continuă mai jos -

Datele citate de Reuters arată că producția de țiței a depășit pragul de 3,8 milioane de barili pe zi în iunie, cel mai ridicat nivel înregistrat în ultimele decenii.

Dacă sunt incluse și condensatele, precum și lichidele rezultate din gazele naturale, producția totală de petrol a Emiratelor a atins un maxim istoric.